Autorizare floră şi faună - Documente necesare.Tarife

Documente necesare eliberării Autorizaţiei de mediu pentru activităţile desfăşurate conform Ordinului nr. 410 din 11/04/2008 - Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 339 din 01/05/2008 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităţilor de recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare, pe teritoriul naţional sau la export, a florilor de mină, a fosilelor de plante şi fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate, precum şi a plantelor şi animalelor din flora şi, respectiv, fauna sălbatice şi a importului acestora.

Anexa nr. 1 - persoane fizice

Anexa nr.3 - persoane juridice

Model-Cerere capturare specii faună sălbatică 

  Formular - Acord colectare date cu caracter personal- conform prevederilor Legii nr.190/2018 / Consimțământ - conform prevederilor Legii nr. 9/2023

         
Documente autorizaţie colectare:

    I. Persoanele juridice  care organizează activităţi de recoltare/capturare şi/sau de achiziţie şi/sau comercializare, pe teritoriul naţional sau la export, solicită emiterea autorizaţiei pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare de la autorităţile competente prevăzute la art. 2 lit. i) de pe raza administrativ-teritorială unde se desfăşoară activitatea de recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare.

         În acest scop, solicitanţii depun, după caz, următoarele documente:

    a) cerere de autorizare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3;

    b) declararea punctelor de achiziţie şi a centrelor de prelucrare. Fiecare punct de achiziţie trebuie să fie amenajat minimum cu un cântar şi un spaţiu de depozitare;

    c) copie de pe documentul de plată a tarifului stabilit conform anexei nr. 11;modificată prin Ordinul nr. 890/2009 pentru modificarea unor acte normative care instituie tarife în domeniul protectiei mediului respectiv tariful pentru:"Parcurgerea procedurii în vederea aprobării recoltării/capturării, achiziţiei şi comercializării de plante şi/sau animale sălbatice din flora sălbatică  pentru specii non-CITES ",

    d) studiu de evaluare a stării resurselor biologice din flora şi fauna sălbatice, elaborat de unităţi atestate în domeniu. Studiile se realizează anual, la comanda beneficiarilor, şi se expertizează tehnic de comisia de specialitate a Academiei Române. Costurile elaborării studiilor de evaluare se suportă de beneficiari;

      e)copie după certificatul unic de înregistrare cu codul CAEN declarat pentru activitatea pe care doreşte să o efectueze (art.nr. 4, alin.2).

         f) avizul Academiei Române la eliberarea autorizaţiilor pentru comercializarea florilor de mină, a fosilelor de plante, a fosilelor de animale vertebrate sau nevertebrate.

  - copie după Autorizaţia  centrului(elor) de prelucrare, (art.8 – alin 3 ) ;

-  raportul asupra activităţii autorizate în anul anterior;

    (3) Autorizaţia dă dreptul titularului să organizeze activităţi de recoltare/capturare şi/sau de achiziţie şi/sau comercializare pe teritoriul naţional, în stare vie sau semiprelucrată, cu respectarea şi a celorlalte dispoziţii legale care reglementează organizarea şi desfăşurarea activităţilor comerciale.

            - studiul de evaluare a stării resurselor biologice din fauna sălbatică trebuie sa fie  elaborat de unităţi atestate în domeniu, pentru anul în curs, însoţit de Avizul Comisiei Monumentelor Naturii a Academiei Române, în original sau în format electronic scanat (CD, stick);

   - Avizul administratorilor/custozilor ariilor naturale protejate însoţit de copii după acordul proprietarilor sau al administratorilor de terenuri/ape, pentru a avea acces şi a putea recolta/captura aceste resurse (contract, convenţie sau orice fel de altă înţelegere scrisă între părţi) dacă este cazul(este permisă recoltarea/capturarea plantelor şi animalelor sălbatice din rezervaţiile biosferei şi din alte categorii de arii naturale protejate în care există zone cu resurse ce pot fi valorificate economic, autorizaţia pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi comercializare emiţându-se pe baza avizului ştiinţific al Academiei Române şi cu acordul administratorilor/custozilor ariilor naturale protejate - Art.13, alin.3).

TARIFELE

care se încasează de agenţiile pentru protecţia mediului şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării"

ORDIN nr. 890 din 16 iunie 2009

pentru modificarea unor acte normative care instituie tarife în domeniul protecţiei mediului

EMITENT:     MINISTERUL MEDIULUI

PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 22 iulie 2009

 

Analiza solicitărilor şi a documentaţiilor care privesc:  

Tarifele, în lei, care se plătesc de:

Pers. fizice

Pers.

juridice

|(1) activităţile de recoltare/capturare şi/sau achiziţionare şi/sau comercializare a unor plante şi animale din flora şi fauna salbatică în stare vie, proaspătă sau semiprelucrată, a unor flori de mină, fosile de plante şi fosile de animale  vertebrate şi nevertebrate

50

250

2) verificarea stocurilor şi încheierea documentelor   referitoare la stocuri

50

150

3) activităţile de vânătoare

-

  200*)     

   *)Se platesc numai de către gestionarii fondurilor de vanatoare.  

 II PERSOANELE FIZICE care recoltează plante, flori de mină, fosile de plante, fosile de animale vertebrate sau nevertebrate sau capturează animale  din flora şi fauna sălbatice, în scopul comercializării acestora către populaţie pe teritoriul naţional, în stare vie sau semiprelucrată, solicită emiterea autorizaţiei pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare de la autorităţile competente prevăzute la art. 2 lit. i) de pe raza administrativ-teritorială unde se desfăşoară activitatea de recoltare.

În acest scop solicitanţii depun, după caz, următoarele documente:

    a) cerere de autorizare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1;

    b) copie de pe documentul de plată a tarifului stabilit conform anexei nr. 11;

    c) copie de pe documentul de identitate;

    d) acord al proprietarilor sau al administratorilor de terenuri/ape, pentru a avea acces şi a putea recolta/captura aceste resurse. Acordul proprietarilor şi al administratorilor poate fi un contract, o convenţie sau orice fel de altă înţelegere scrisă între părţi;

    e) studiu de evaluare a stării resurselor biologice din flora şi fauna sălbatice, elaborat de institute de cercetare ştiinţifică sau unităţi/centre care au ca domeniu de activitate elaborarea de cercetări în ştiinţe biologice/naturale. Studiile se realizează anual, la comanda beneficiarilor, şi se expertizează tehnic de comisia de specialitate a Academiei Române. Costurile elaborării studiilor de evaluare se suportă de beneficiar;

    f) copii de pe cărţile de identitate/buletinele de identitate ale membrilor familiei care efectuează activităţile de recoltare/comercializare şi care vor fi menţionaţi în autorizaţia pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare;

    g) avizul Academiei Române la eliberarea autorizaţiilor pentru comercializarea florilor de mină, a fosilelor de plante, a fosilelor de animale vertebrate sau nevertebrate.

    (3) Autorizaţia/autorizaţiile pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi comercializare se emite/emit pe numele titularului, pot fi înscrise în aceeaşi autorizaţie şi numele membrilor din familie precizate de solicitant în cererea de autorizare şi dă/dau dreptul deţinătorului atât pentru recoltare/capturare, cât şi pentru comercializare pe teritoriul naţional, cu respectarea şi a celorlalte dispoziţii legale care reglementează desfăşurarea activităţilor comerciale.

      - copie după Autorizaţia  centrului(elor) de prelucrare, (art.8 – alin 3 ) ;

 

Nota :Certificat constatator al declararii in baza Legii nr. 359/2004 eliberat de ORC Bihor – pt. agentii economici – CODURI CAEN REV 2 (in vigoare din 01.01.2008)

Termenul pentru emiterea autorizatiei de mediu este 15 zile de la data depunerii complete al documentatiei. 

 -  Nu se emit autorizaţii pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare persoanelor juridice care nu au organizate şi declarate punctele de achiziţie din teritoriu.

- Nu se emit autorizaţii pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare persoanelor juridice care nu au autorizate centrele de prelucrare, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.

 

MENTIUNE: TOATE DOCUMENTELE SE PREZINTA INDOSARIATE !!!

Tarifele se achită la casieria APM Bihor odată cu documentatia,sau prin OP – se atasează copie la documentatia ce se depune la APM:

Contul IBAN al A.P.M. Bihor deschis la Trezoreria Municipiului Oradea:

COD FISCAL

CONT IBAN

4208471

RO70TREZO765032XXX000255